sâmbătă, 7 martie 2015

Martie - ne vedem de Mărțișor

Luna martie este, clar, luna dedicată doamnelor, așa că Smarturile, multe din ele numite Buburuze (deci de sex feminin) s-au adunat cu mic cu mare la o petrecere.

În ciuda unui soare cu dinți și al unui vânt extrem de tăios, care ne îndemna să mergem undeva la interior am petrecut mai bine de 2 ore în zona Eroilor la întâlnirea lunară.

Am avut două vizite, surprize pentru membrii - organizate de fondatori - Calif - care, așa cum ne-au obișnuit, au venit încărcați cu daruri - dulci, de data aceasta. Am servit, una dintre cele mai bune budinci de lapte cu migdale și cu această ocazie, am aflat că, duminică pe 8 martie, doamnele vor primi cadou din partea restaurantului, la fiecare comandă acest delicios desert :). Cum să nu îți placă de băieți? :)


Cea de a doua vizită a venit din partea lui Bratu de la Mașini cu Giurgea și Bratu care a adus la întâlnire 44-ul pe care îl are în test-drive :), smartfanii s-au adunat în jurul mașinuței și au început întrebările curioase, curioase, curioase - ca de fiecare dată când au ocazia să vorbească despre noul model.

Dacă încă nu ne placi pe Facebook, te așteptăm să ne împrietenim și de ce nu să ne vedem la întâlniri :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu